Au sindicatele temele făcute pentru contractul colectiv de muncă?

Sindicatele ar trebui să vină cu temele foarte bine făcute la negocierile pentru viitorul contract colectiv de muncă. Este opinia exprimată de unul dintre directorii Complexului Energetic Oltenia. În cadrul companiei se discută deja în legătură cu modul în care se vor desfăşura negocierile şi cine va reuşi să îşi impună primul punctul de vedere.

În ultimii ani, administraţia a ieşit în câştig

La ultimele negocieri, sindicatele nu au ieşit deloc pe plus în privinţa contractelor colective de muncă. Din 2012 încoace s-au tot pierdut la drepturi şi venituri. Nu se mai pune problema creşterilor de salarii sau de stoparea programelor de disponibilizări colective. Şefii din Directorat şi din Consiliul de Supraveghere au obţinut cam tot ce şi-au propus. Sindicatele au tratat fără prea multe pretenţii propunerile amdinistraţiei, plecând de la premisa că firma a încheiat pe pierdere în ultimii trei ani. În 2018 nu va mai exista această scuză şi este de datoria liderilor de sindicat din cele patru federeaţii reprezentative să lupte pentru creşterea de salarii şi de venituri în Complexul Energetic Oltenia. Nu de alta, dar nu se ştie când vor mai avea o astfel de oportunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com