Scrisoare Deschisă către Președinte și Guvern trimisă de federațiile sindicale din CEO. DOCUMENT

Două federații reprezentative din Complexul Energetic Oltenia au trimis o Scrisoare Deschisă Președintelui și Guvernului în care se trage un semnal de alarmă cu privire la criza din energie și situația unor producători de energie care pot asigura stabilitate sistemului și care pot produce mai mult, dar nu sunt lăsați. Guvernul este arătat cu degetul de sindicate când vine vorba de criza din energie.

SCRISOARE DESCHISA

 

            In atentia

                        Presedintiei Romaniei

                        Guvernului Romaniei

                        Parlamentului Romaniei

                        Ministerului Energiei

 

 

Federatia Nationala a Sindicatelor din Electricitate “UNIVERS” si Federatia Nationala Mine Energie, federatii reprezentative la nivel de sector de activitate „Energie, Petrol si Gaze si Minerit Energetic”, care reprezinta peste 80% din salariatii ce lucreaza in unitatile de producere a energiei electrice si termice din Romania, va transmit profunda noastra ingrijorare in legatura cu modul in care functioneaza piata de energie din Romania:

Explozia preturilor la energie este explicata de politicieni si analisti in tot felul de moduri, aproape toti legand-o de cresterea preturilor la nivel european.

Facturi de mii de lei se suprapun peste disparitia iminenta a zeci de mii de locuri de munca in anul 2022. Inceputul l-au facut ALRO si AZOMURES, dar vedem si covrigarii cu 4 angajati care au primit factura de 15.000 de lei lunar.

Nimeni nu pune insa punctul pe i, nimeni nu spune cauza reala care a facut posibile aceste  facturi: lipsa de energie.

Intre 2008-2022 s-au inchis zeci de capacitati de productie fara sa se puna nimic in loc. Sau daca s-a pus, s-a pus altfel de energie. S-a inchis energia pe carbune, care  functioneaza in baza curbei de sarcina si s-a pus in loc energie regenerabila, pe care o ai sau nu, in functie de vant si soare. Azi am ajuns importator net de energie. Tot ce exportam este energie care nu trebuie nimanui, in golul curbei de sarcina, cu cativa euro/MWh. Importam insa la varf, cu sute de euro/MWh.

Politicienii, in frunte cu Presedintele, si-au trecut in programe combaterea schimbarilor climatice. La fel in toata Europa.

Doar spre deosebire de UE, noi nu am luat nici un fel de masuri de inlocuire a capacitatilor scoase din uz. Pentru a da bine la UE, politicienii romani au facut posibile anomalii care deja sunt domeniu de studiu in alte tari la capitolul „asa nu”.

România este unul dintre cei mai mici poluatori europeni. In 2017 redusese deja cu aproape 50% emisiile de GES (gaze cu efect de sera), depasind cu mult tinta de 20% pana in 2020 lansata de UE. Contributia Romaniei la poluarea cu CO2 este de cca. 2%, cu cca. 100 mil. tone pe an . Vulcanul din La Palma a aruncat in atmosfera intr-o saptamana mai mult decat dublul Romaniei intr-un an. Mai bine ca noi stau doar Finlanda si Estonia. Poluam de 10 ori mai putin ca Germania, de 7.4 ori mai putin decat Franta, de 4,5 ori mai putin decat Polonia, la nivel statal.

Pe cap de locuitor suntem la capitolul CO2 pe penultimul loc la poluare, ultima fiind Lituania. Cu toate astea continuam sa inchidem capacitati, sa desfiintam locuri de munca, trecand peste faptul ca marii poluatori ai lumii:

-China, 10 miliarde tone pe an;

-SUA, 5,8 md. tone an;

-India 2,4 md. tone pe an;

-Rusia 1,3 md. tone pe an;

nici nu se sinchisesc de politicile europene de mediu.

Constatam ca si daca Europa ar fi toata decarbonizata impactul mondial ar fi nesemnificativ, din moment ce doar China pune in functiune 900 MW saptamanal.

EXPLOZIA FACTURILOR LA ROMANI SE DATOREAZA LUPTEI POLITICIENILOR CU ENERGIA CLASICA, FARA A PUNE NIMIC IN LOC.

Vedem zilnic comentatori de televiziune sau ministri nepriceputi  care vorbesc de inlocuirea carbunelui cu energie regenerabila. Este ca si cum ai spune ca unui bolnav nu-i mai dai mancare, ii dai in schimb mai multa apa. Ele sunt complementare, se invata la scoala. Doar carbunele si nucleara functioneaza si noaptea si fara vant si  la -20 de grade si pe seceta (Nucleara mai putin). Cu 26% energia regenerabila am ajuns sa fim inaintea Germaniei (18,7%), Italiei (20,5%), Frantei (19,1)%, Ungariei(12.8%), Greciei (16%). Iar Italia si Grecia au 300 de zile cu soare pe an, fata de 170 in Romania.

Cum e posibil ca o tara ca Ungaria, fara nici un fel de resurse sa aiba cel mai mic pret la energie din UE? Simplu, un alt fel de Guvern!

Sau gasim si alte explicatii?

Este posibil ca aceasta situatie sa fie profitabila pentru un grup restrans de romani si straini?

Este posibil ca aceasta situatie sa fie profitabila unor multinationale care fac azi profituri uriase (relocand profitul),  beneficiind de asa-zisa neputinta a diferitelor Guverne?

Cum se explica altfel ca o companie a statului, CE Oltenia, care la preturi la jumatate cat cele de azi ar fi superprofitabila, chiar incluzand preturile certificatelor de CO2, sa nu poata produce mai mult de 1000 de MW, desi are o putere instalata de peste 2400?

Cum e posibil ca aceasta companie sa fie obligata sa incheie contracte la 200-400 ron/ MWh cu multinationale care revand aceeasi energie  de 2-3 ori mai scump?

Aparent, in toate Europa decarbonizarea este o tinta mai mult sau mai putin indepartata. Dar fiecare tara si-a negociat termenele avand in vedere si interesul national.

La Datteln in Germania in urma cu un an s-a pus in functiune, pe carbune, un „intreg CEO de 1100             MW”.   Este operat de  o companie care aduce energie in mai multe tari: Luxemburg, Olanda, Slovacia si … Romania. Actionarul majoritar este o firma a statului finlandez, portdrapel de altfel al luptei impotriva carbunelui. In aceeasi perioada de un an Romania a inchis 900 MW in CEO si 400 MW in Mintia. Grupurile de la CEO aveau toate investitiile de mediu, erau la fel de performante din acest punct de vedere ca orice centrala pe carbune din Germania, Olanda sau Cehia.

Romania a ajuns sa importe la varf 2000 MW pe ora din tarile vecine.

In Serbia, tara non-UE, s-au pus in functiune 350 de MW pe carbune anul trecut, la Kostolac. In linie dreapta sunt 160 de km intre CEO si Kostolac. Importam la fiecare varf de sarcina sute de MWh din Serbia, Ucraina, Ungaria, energie produsa mai ales pe carbune.

Iar Romania isi condamna consumatorii , cetatenii sau industrii, la saracie si faliment. Conducatorii Serbiei isi negociaza intrarea in UE in interesul cetatenilor lor, nu doar al lor personal. La fel in Germania, unde durata de operare la Datteln este pana in 2038.

Ministerul Energiei, lasat la negocieri in coada listei, un fel de sinecura de partid, indiferent de Guvern, este de fapt mai important si mai „social” decat Ministerul Economiei sau al Muncii. Aici este radacina inflatiei, a securitatii economice, baza oricaror investitii. Politicile promovate in timp au fost doar in folosul multinationalelor din domeniu si impotriva companiilor la care statul e actionar. Zeci de persoane care au lucrat la Legile Energiei sau la procedurile ANRE ca reglementatori, le regasim azi in conducerile unor companii private care fac profituri uriase (externalizate la sfarsit de an), pe legile si reglementarile facute de directorii lor de azi. Zeci de functionari guvernamentali au lucrat sau sunt actionari mascati (prin neamuri) la aceste companii care ne trimit azi facturi uriase. Zeci de politicieni de varf, de generali de tot felul, au afaceri in energie (in special regenerabila), de ani de zile.

Rezultatul „muncii” lor se vede azi in facturi. Si e doar inceputul.

E bine ca Guvernul Romaniei are grija de muncitorii din Serbia, Ucraina, Germania. La fel cum UE are grija de fapt de cei din China si Rusia, unde se reloca industriile care se inchid in Europa.

Dar cei peste 11000 DE SALARIATI AI CE OLTENIA SUNT PACALITI CU PLANURI DE RESTRUCTURARE ABERANTE, ZECILE DE MII DE ( INCA ) SALARIATI DIN DIFERITE INDUSTRII CARE SE VOR INCHIDE, NU POT STA NEPASATORI LA ACEST AMESTEC DE IMPOTENTA SI HOTIE.

Chiar daca nu am dat nume de persoane si  Companii, nu inseamna ca nu le stim.

            CHEMAM SINDICATELE DIN TOATE RAMURILE ECONOMICE AFECTATE DE ACTUALELE PRETURI SA NI SE ALATURE, STIIND CA SUNTEM PE CONT PROPRIU, IAR PRAPASTIA DINTRE CELE DOUA ROMANII, A LOR SI A NOASTRA, SE ADANCESTE ZILNIC.

Cerem implicarea imediata a Guvernului, a CSAT, pentru stoparea acestei crize false, si anchetarea de catre organe de specialitate (de preferinta care sa nu aibă firme de vanzare energie sau de regenerabile), a celor care ne-au adus aici, la situatia in care cetatenii Romaniei platesc cel mai scump curent si gaz din Europa. Cerem justitiei sa se autosesizeze dupa ce membri ai guvernului au declarat ca se fura banii romanilor cu factura.

Pentru ca dorim ca romanii sa nu mai fie saraci. Iar opusul saraciei nu este bogatia, ci Justitia.

 

FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ELECTRICITATE UNIVERS

Marciuc Adrian Gheorghe – vicepreședinte

 

Căldărușe Grigore Gabriel – vicepreședinte

 

FEDERAȚIA NAȚIONALĂ MINE ENERGIE

Pîrvulescu Dumitru – președinte

 

Lădaru Cristian Ovidiu – vicepreședinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com