Parlamentarii nu îşi pun echipele la lucru pentru a elabora statutul minerului. Vor gata preparat de sindicate.

Parlamentarii de Gorj, Scarlat Iriza(ALDE) Mihai Weber(PSD) şi Florin Cârciumaru(PSD) nu par să fie prea mult interesaţi de proiectul privind statutul minerului. Un astfel de proiect a fost iniţiat de sindicatele din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie. Colectivul de colectare a datelor şi de redactare a fost condus de liderul de sindicat Nelu Roşca, preşedintele Sindicatului Liber Roşiuţa, din zona Motru.

Au făcut o mare parte din treabă

Liderii de sindicat din FNME au făcut cea mai mare parte a statutului minerului, însă este nevoie ca cei trei parlamentari de Gorj, care figurează ca iniţiatori(!), să angajeze un specialist sau mai mulţi pentru a elabora un document la modul profesionist care să nu aibe hibe din punct de vedere tehnic sau juridic şi astfel să fie respins de comisiile de specialitate. Până în momentul de faţă, nu se mişcă nimic în ceea ce îi priveşte pe cei trei parlamentari, în sensul de a se ocupa de proiectul privind statutul minerului pe care şi l-au asumat public. Cei trei chiar figurează pe una din paginile proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com