Şoc! Liber la conducere politică la CEO! Compania, scoasă de parlamentari de pe lista întreprinderilor cu guvernanţă corporativă! FOTO Document

„PSD și ALDE și-au îndeplinit visul! Au pus mâna pe toate societățile de stat. Astăzi, în plenul Parlamentului au fost votate modificările ordonananței 109, privind guvernața corporativă. Au fost exceptate de la ordonața 109, prin votul parlamentarilor de la putere. Practic, cele două partide au reușit să pună mâna pe toate societățile de stat și acum urmează să-și pună oamenii în funcții.

Printre societățile care acum pot să aibă conducere politică este și Complexul Energetic Oltenia, cu sediul la Târgu Jiu. Când PSD și-a impus omul, pe Laurențiu Ciurel, CEO a avut pierderi istorice. În acest moment este profit, pentru că politicul nu s-a mai implicat atât de mult, având manager pus pe ordonanța 109. Cu siguranță, Sorin Boza, va fi schimbat și partidele vor începe angajările și aici.

PNL va contesta la Curtea Constituțională decizia, pentru că are probleme de tehnică legislativă și neconstituționalitate.

La discuțiile din comisie, despre aceste modificări, Iulian Iancu a motivat decizia, prin faptul că partidele de la putere își asumă responsabilitatea politică, pentru aceste companii”, susţine deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, pe pagina sa de socializare.

One thought on “Şoc! Liber la conducere politică la CEO! Compania, scoasă de parlamentari de pe lista întreprinderilor cu guvernanţă corporativă! FOTO Document

Dă-i un răspuns lui Jean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com