Și-a amenințat mama cu moartea și cu incendierea locuinței

Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi ieri prin apelul 112, de o femeie, de 64 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că ar avea un conflict în familie cu fiul său, care se află în stare de ebrietate, o amenință și devine agresiv.  La faţa locului s-au deplasat polițiștii care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că în timp ce apelanta se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, fiul său de 44 de ani, cu același domiciliu stabil, i-ar fi adresat amenințări cu moartea, spunându-i că o să pună foc locuinței.  Cu această ocazie polițiștii au evaluat situația constatată, luând măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului de 44 de ani i-a fost dispus să evacueze locuința și să păstreze distanța față de mama sa pentru o perioadă de 5 zile. În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare. Având în vedere că pe timpul cercetărilor bărbatul a continuat să aibă un comportament recalcitrant, aflându-se totodată sub influența băuturilor alcoolice, s-a luat măsura internării acestuia la secția psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com