Şefii CEO îşi aprobă pe 17 decembrie noii indicatori de performanţă

Conducerea Complexului Energetic Oltenia va supune pe 17 decembrie aprobării acţionarilor noii indicatori de performanţă. Este vorba de un total de 22 de indicatori de performanţă. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a făcut public faptul că va fi foarte greu de atins toţi parametri asumaţi în contractele de mandat, astfel încât să fie acordate şi indemnizaţii de final de an. Oricum este aproape imposibil să fie încheiat anul 2018 fără pierderi, având în vedere că în urma rectificării de buget au fost estimate pierderi de 975 de milioane de lei. Cu toate acestea este posibil ca până la 30 aprilie 2019 preţul certificatelor de CO2 să mai scădă şi să se mai reducă şi nivelul pierderilor pe 2018. Conform şefilor Complexului Energetic Oltenia pierderile ar fi fost generate în mod exclusiv de creşterea exponenţială a preţului la certificatele de CO2. La un moment dat preţul unui certificat de CO2 a depăşit 24 de euro. Ulterior s-a ajuns la 16 euro. Sunt şanse ca preţul să mai scadă.

Potrivit unui raport al Ministerului Energiei orice preţ de peste 7 euro la certificatele de CO2 se reflectă în mod negativ asupra activităţii economice a colosului energetic. În ciuda acestui lucru, energia vândută anul viitor prin contracte deja parafate include şi o acoperire a preţului certificatelor de CO 2 de până la 21 de euro. Deocamdată, preţul a scăzut la 16 euro. Aşadar sunt premise ca anul 2019 să fie unul mult mai bun pentru Complexul Energetic Oltenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com