Revolta televiziunilor din Gorj: vor să revoluţioneze legislaţia drepturilor de autor

Parlamentarii de Gorj au fost invitați de televiziunile și radiourile locale din Gorj pentru a participa pe 8 decembrie la Muzeul Judeţean din Târgu Jiu, alături de reprezentanții acestora, la întocmirea unei inițiative legislative de modificare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, care să prevadă:

1)    Eliminarea remunerațiilor minime;

2)    Stabilirea, prin lege, a cuantumului unei remunerații procentuale unice datorate de radiodifuzori, calculată în funcție de veniturile obținute din activitatea de difuzare a operelor muzicale, față de:

–         autori sau titulari de drepturi de autori;

–         artiștii interpreți și executanți;

–         producătorii de fonograme;

3)    Stabilirea, prin lege, a cotelor părți din remunerația unică datorată de radiodifuzori pentru difuzarea operelor muzicale, acestea urmând să fie repartizate către organismele de gestiune colectivă (colectori unici) ce reprezintă, după caz: autorii sau titularii de drepturi de autor; artiștii interpreți și executanți; producătorii de fonograme.

În prezent, Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe creează portițe care permit înființarea unui număr nelimitat de ONG-uri care colectează drepturi de autor sau drepturi conexe, de la radiodifuzori, firme de cablu, producători de spectacole,  firme care au televizoare sau radiouri în baruri, magazine, săli de fitness, etc., toate cerând aceeași taxă. De asemenea, legea prevede stabilirea unei metodologii de calcul ce a fost negociată abuziv față de televiziunile și radiourile locale, negociatori fiind colectorii de drepturi și câteva televiziuni și radiouri naționale, sau asociații ale unor televiziuni, fapt care a dus la stabilirea unor baze de calcul și impuneri de remunerații minime pentru radiodifuzorii care au venituri mici, pe plan local, ce au dus la sufocarea acestora. Atâta timp cât televiziunile și radiourile naționale sunt în concurență cu televiziunile locale pe piața de publicitate, nu este corect ca televiziunile și radiourile naționale să negocieze în numele celor locale, mai ales în condițiile în care cotele stabilite prin metodologia în vigoare, pe care le cer toate organismele de colectare simultan (deci avem de-a face și cu o taxare multiplă) depășesc, de multe ori, cumulat, jumătate din veniturile totale ale radiodifuzorilor locali, care sunt obligați să plătească o taxă minimă, nu procentual în funcție de venituri, cum se întâmplă la radiodifuzorii cu venituri mari. Asta în condițiile în care, în multe cazuri, veniturile radiodifuzorilor locali provin, majoritar, din propriile producții video și nu din publicitate, care are un nivel foarte scăzut în provincie.

Mai mult, după ce strâng respectivii bani, ONG-urile colectoare, care au în titulaturi termeni gen „român”, sau „din România”, dând impresia că ar fi instituții ale statului, împart sumele colectate într-un mod discreționar și total netransparent artiștilor, majoritatea dintre aceștia  fiind total nemulțumiți,  mari sume de bani rămânând în conturile ONG-urilor, prin anumite subterfugii.

În prezent, ONG-urile acreditate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sunt următoarele:

►      în domeniul  dreptului de autor:

  1. AOTO gestionează drepturile autorilor de opere scrise din domeniul teologic, ştiinţific şi infoeducaţional;
  2. ARDAA gestionează drepturile patrimoniale de autor de opere audiovizuale si videograme;
  3. COPYRO gestionează drepturile autorilor de opere scrise;
  4. DACIN-SARA gestionează drepturile autorilor de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale;
  5. OPERA SCRISĂ.RO gestionează drepturile autorilor de opere scrise;
  6. PERGAM gestionează drepturile autorilor de opere ştiinţifice;
  7. UCMR-ADA gestionează drepturile autorilor de opere muzicale;
  8. VISARTA gestionează drepturile autorilor din domeniul artelor vizuale.

►     în domeniul  drepturilor conexe:

  1. ADPFR gestionează drepturile producătorilor de fonograme;
  2. ARAIEX gestionează drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi;
  3. CREDIDAM gestionează drepturile artistilor interpreti sau executanţi;
  4. SOPFIA gestionează drepturile de autor și conexe ale producătorilor de opere cinematografice și alte opere audiovizuale.
  5. UNART gestionează drepturile conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi;
  6. UPFAR-ARGOA gestionează drepturile producătorilor de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale;
  7. UPFR gestionează drepturile producătorilor de fonograme.
  8. UPVR gestionează drepturile patrimoniale conexe aparţinând producătorilor de videograme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com