Palmaresul Festivalului de muzică lăutărească „Gena Bârsan”

În Pădurea Stejăret din orașul Târgu Cărbunești, luni 29 august 2022, de la ora 17.00  a avut loc ediția a XVI-a a Festivalului de muzică lăutărească “Gena Bârsan”. Secțiunile Festivalului de muzică lăutărească “Gena Bârsan” ediția a XVI-a au fost tarafuri și rapsozi.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Consiliul Local și Primăria Târgu Cărbunești, în parteneriat cu Școala Populară de Artă “Constantin Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” și  Centrul Cultural “Tudor Arghezi” Târgu Cărbunești.

Iată care sunt câștigătorii acestei ediții:

Secțiunea tarafuri:

Marele Trofeu a fost câștigat de către Taraful “Vică Argint” de la Pârâul de Pripor

Premiul I a fost câștigat de Taraful “Florian Enoiu” de la Pârâul de Pripor, iar premiul al II-lea de către Taraful “Gioni Pițigoi” de la Târgu Cărbunești. Premiul al III-lea a fost obținut de către Taraful “Cristian Cătăroiu” din Tismana. La secțiunea tarafuri juriul a acordat și două premii speciale:  Ionile Cercel și Ion Durlică, tarafuri care aparțin Ansamblului “Perlele Olteniei” din Rădinești. Mențiunile nu s-au acordat la această secțiune.

Secțiunea rapsozi:

Premiul Special „Alită Pițigoi” a fost obținut de către Elisabeta și Vasile Bosner din Târgu Cărbunești. Premiul I a fost câștigat de către Gabriela Enoiu de la Pârâul de Pripor, iar premiul al II-lea de Gabi Busner de la Tismana. Premiul al III-lea a fost atribuit lui Gioni Pițigoi din Târgu Cărbunești. La această secțiune au fost date și două premii speciale, Adina Lătărețu din Târgu Cărbunești și Cristian Cătăroiu din Tismana. Juriul concursului a acordat și două mențiuni, acestea fiind câștigate de Raul Joița și Edi Ionescu, rapsozi care aparțin de Ansamblu “Perlele Olteniei” din Rădinești.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a inițiat acest Festivalul de muzică lăutărească “Gena Bârsan”  în anul 2005 și a fost organizat în colaborare cu Primăria orașului Târgu Cărbunești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com