DIrectoratul CEO anunță că și-a îndeplinit indicatorii de performanță în proporție de 95%! Compania a încheiat însă anul 2018 cu pierderi

Complexul Energetic Oltenia anunță într-un comunicat faptul că membrii Directoratului și-au îndeplinit în 2018 indicatorii de performanță în procent de peste 95%.

„Conform prevederilor Hotararii AGOA din 2017, raportat la valorile initiale ale BVC – 2018, gradul de indeplinire a indicatorilor de performanta ai membrilor Directoratului CE Oltenia a fost de 77,36%.

In anul 2018, in urma actualizarii indicatorilor de performanta pentru membrii Directoratului in corelatie cu BVC – 2018 rectificat (aprobat  prin Hotarare de Guvern), a rezultat un grad de indeplinire a indicatorilor de 95,05%.

In functie de obiectivele stabilite prin planul de administrare, indicatorii de performanta au fost structurati pe 3 categorii:

  • indicatori financiari cu pondere de 40% in valoarea totala si grad de realizare 41,24%, rezultat din reducerea costurilor cu MWh si tona de carbune si investitiile derulate in cursul anului;
  • indicatori operationali cu pondere de 30% si grad de realizare de 23,81%, rezultat din majorarea cheltuielilor de exploatare in functie de cresterea exploziva a pretului certificatelor de CO2;
  • indicatori de guvernanta corporativa cu pondere de 30% si grad de realizare de 30%, rezultat din negocierea si semnarea Contractului Colectiv de Munca, functionarea Avertizorului de Integritate, precum si implementarea si respectarea Codului de Etica al societatii. 

Desi contractele de mandat ale administratorilor prevad acordarea unei componente variabile a remuneratiei raportata la gradul de realizare a indicatorilor de performanta, Consiliul de Supraveghere a hotarat renuntarea acordarii componentei variabile a remuneratiei aferente anului 2018.”, potrivit unui comunicat de presă.

CEO a înregistrat însă pierderi anul trecut. Cu toate acestea, șefii Complexului spun că pierderile au fost generate exclusiv de plata certificatelor de CO2. Dacă nu ar fi existat taxa respeectivă, profitul companiei ar fi fost de 500 de milioane de lei pe 2018, potrivit managerului Sorin Boza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com