Poliţia verifică toate contracte de muncă ale agenţilor de pază de la Termocentrala Rovinari. Firmele de pază de la CEO „înghit” 3,8 milioane de euro anual.

Firmele de pază de la Complexul Energetic Oltenia(CEO) au intrat în vizorul organelor de cercetare şi de verificare. Este vorba de un control derulat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă la Sucursala Electrocentrale Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Acţiunea vizează combaterea fenomenului folosirii forţei de muncă fără forme legale de angajare, precum şi dacă firmele de pază respectă legistaţia în domeniul serviciilor de pază.

Verificări ample

Verificările au început miercuri şi vor continua în zilele următoare. Firmele de pază de la Complexul Energetic Oltenia primesc anual aproape 4 milioane de euro, însă nimeni nu ştie exact care este soarta agenţilor de pază. Aceştia se plâng mereu din cauza salariilor mici. În acelaşi timp, nici furturile de cărbune sau de alte materiale nu au dispărut din ograda Complexului Energetic Oltenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com