De ce se trage de timp la CEO cu prezentarea bugetului?

Şefii Complexului Energetic Oltenia au amânat pentru a treia oară prezentarea către sindicate a proiectului de Buget de venituri şi cheltuieli al companiei pe 2019. Motivul este legat de activitatea pe care Sorinel Boza, managerul CEO, o are de desfăşurat la Bucureşti, la nivel de ministere şi bănci. Cel mai probabil şedinţa Comisiei Mixte Sindicate-Administraţie va avea loc săptămâna viitoare sau când va fi gata Bugetul naţional. Pare o tragere de timp din partea administraţiei CEO, având în vedere că nu se ştie exact care este situaţia taxelor pe care colosul energetic le va avea de plătit anul acesta în urma noilor prevederi fiscale.

„Având în vedere prezenţa obligatorie a preşedintelui Directoratului CE Oltenia la Bucureşti, în perioada 08. – 09.01.2019, pentru dezbaterea unor probleme strategice ale companiei la început de an (la nivel de ministere şi bănci), informăm persoanele interesate că data la care va avea loc prima şedinţă a Comisiei Mixte Administraţie – Sindicate din acest an urmează a fi stabilită în cursul zilei de 10.01.2019, de comun acord cu reprezentanţii federaţiilor sindicale. În cadrul şedintei Comisiei Mixte va fi prezentată situaţia economico-financiară a companiei şi propunerea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019.”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com