Campanie pentru ca angajaţii CEO să beneficieze de condiţii speciale de muncă

Unul dintre sindicaliştii din Complexul Energetic Oltenia a iniţiat pe reţelele de socializare o campanie pentru ca angajaţii companiei să beneficieze de condiţii speciale de muncă. Liderul de sindicat Manu Tomescu, din cadrul Termocentralei Rovinari, este de părere că politicienii nu au ajutat până acum CEO şi este timpul ca angajaţii şi liderii de sindicat să se implice.

„Stimați colegi din S.E.Rovinari și C.E.Oltenia!

Întrucât Ministerul Muncii și Justiției Sociale face consultări publice asupra proiectului Legii privind sistemul public de pensii, iar în ceea ce ne privește pe noi, minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, propunerile de până acum nu ne ajută cu absolut nimic, însă afirmațiile unor politicieni locali precum că minerii și energeticienii din C.E.O vor avea beneficii de pe urma acestei legi, vă informez pe această cale că aceste declarații sunt simple declarații (minciuni) politice, de campanie electorală.

Din această cauză mă văd nevoit să iau atitudine și să fac un apel la dumneavoastră, minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, pentru a le cere împreună politicienilor, deputaților și senatorilor, dar și factorilor de decizie, locali, că dacă vor întradevăr să ne ajute în această privință, atunci să facă toate demersurile necesare pentru a ne trece și pe noi minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, în categoria lucrătorilor din România, care își desfășoară activitatea în CONDIȚII SPECIALE DE MUNCĂ !

Stimați colegi, APELUL meu la dumneavoastră, nu este o propunere populistă sau hazardată! Știm cu toții că avem numeroase locuri de muncă în carierele și termocentralele C.E.Oltenia, care se încadrează fără niciun echivoc în condiții specialede muncă. Iar în campania pe care am pornit-o astăzi pentru a ne obține acest drept, o să vă informez și o să argumentez de ce avem dreptul să ne cerem acest DREPT.

Vă salut și vă aștept alături de mine și de colegii mei să ducem la bun sfârșit această CAMPANIE, pentru ca în noua LEGE a sistemului public de pensii, categoria minerilor și energeticienilor din C.E.Oltenia să fie încadrată la CONDIȚII SPECIALE DE MUNCĂ.”, potrivit lui Manu Tomescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com