Un tânăr a fost depistat beat la volan şi fără permis auto. A fost reţinut de poliţiştii din Motru

Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru, în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu deține permis de conducere, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Drăgoteşti, a fost reținut miercuri pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Acesta, la data de 25 septembrie a.c., a fost identificat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 673 A Drăgoteşti, fără a poseda permis de conducere și având o concentraţie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmează ca astăzi, cel în cauză, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com