Condiţii deosebite de muncă la CEO pe 1 an în loc de 3! CEO e obligat să normalizeze condiţiile de muncă până pe 31 decembrie 2019!

Avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la CEO se mențin până la data de 31.12.2019, potrivit OUG 89 pe 2018. În textul Ordonanţei care a fost aprobată miercuri se precizează că „avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, al căror termen de valabilitate este data de 31 decembrie 2018, se menţin până la data de 31 decembrie 2019, dată până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă”, potrivit actului normativ. Cu toate acestea, Complexul Energetic Oltenia ceruse avize pentru următorii 3 ani. Guvernul nu a fost însă de acord şi le-a prelungit doar pentru un an de zile.

Ce spune senatorul Florin Cârciumaru

„Încă o veste pozitivă pentru angajații Complexului Energetic Oltenia! Guvernul României a decis prelungirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite până la data de 31.12.2019. Alături de liderii sindicali, am insistat, împreună cu colegii mei parlamentari Mihai Weber și Scarlat Iriza, pentru prelungirea avizelor, încât angajații companiei să nu fie dezavantajați la pensie.

Chiar dacă prelungirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite s-a făcut pe un an, ca senator de Gorj voi susține, alături de liderii sindicali din minerit și energie, ca salariații Complexului să beneficieze de acest tip de încadrare și din 2020 înainte. Consider că munca miilor de mineri și energeticieni este prea importantă nu numai pentru județul Gorj, ci pentru întreaga țară, atunci când vine vorba de Sistemul Energetic Național, și nu trebuie ca salariații să mai fie discriminați în acest fel”, potrivit lui Florin Cârciumaru, senator de Gorj.

Textul Ordonanţei de Urgenţă

„Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Art. XIII. – Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar

de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările si completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

  1. La articolul 29, aliniatele (1/1) şi (1/2 vor

avea următorul cuprins:

„(1/1) – Avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, al căror termen de valabilitate este data de 31 decembrie 2018, se menţin până la data de 31 decembrie 2019, dată până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.

(1/2) Perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2018 si data de 31 decembrie

2019 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, contribuţia de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit.b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare”.

  1. La articolul 110, aliniatul (3) va avea

următorul cuprins:

” (3) Procentul prevăzut la alin. (1) litera. a) se stabileşte astfel încât cheltuielile totale de

transmitere să nu depăşească 1,1% din valoarea totală a sumelor plătite”.

CEO ceruse 3 ani

„In data de 07.09.2018, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc o intalnire a domnului Secretar de Stat, Doru Visan, cu conducerea CE Oltenia si reprezentanti ai Ministerului Muncii si Justitiei Sociale.

Discutiile purtate au avut ca subiect demersurile necesare emiterii unui act normativ in vederea prelungirii perioadei de acordare a conditiilor deosebite de munca pentru urmatorii 3 ani, incepand cu data de 01 ianuarie 2019.

Documentele de initiere a actului normativ au fost inaintate de Ministerul Energiei catre Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, la data de 10.09.2018.

In perioada imediat urmatoare, o comisie din care vor face parte reprezentanti ai Ministerului Muncii si Justitiei Sociale va fi prezenta in subunitatile CE Oltenia pentru a efectua o auditare a locurilor de munca din prisma conditiilor deosebite de lucru ale salariatilor”, conform CEO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com