Un șofer le-a prezentat polițiștilor gorjeni un permis ucrainean fals

Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci, au depistat ieri în trafic un tânăr de 24 de ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C, Zona Turistică Montană Rânca, care la controlul efectuat, a prezentat un permis de conducere eliberat de statul ucrainean. Din verificările efectuate, s-a stabilit că permisul de conducere respectiv este fals, acesta neprezentând suficiente elemente de siguranță, poliţiştii constatând că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.(IPJ Gorj)

Foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com