Au marcat fără drept zeci de arbori din pădurea unei primării

Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Mușetești s-au deplasat luni în pădurea proprietatea Primăriei Mușetești ce se află în gestiunea Ocolului Silvic Novaci, unde în prezența reprezentanţilor Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, s-au sezisat din oficiu cu privire la faptul că doi bărbaţi de 58 şi 42 de ani, din comuna Muşeteşti, reprezentanți ai Ocolului Silvic Novaci, au folosit fără drept dispozitive de marcat pentru marcarea unui număr 62 arbori de esență pin, cu diametrele la cioată cuprinse între 28 – 50 cm, în interiorul parchetului de exploatare aparţinând unei societăţi comerciale, deși nu aveau acest drept, întrucât amplasamentul era predat către societatea în cauză. Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constat că din cei 62 de arbori esență pin, au fost tăiați fără drept, 27 arbori, însumând aproximativ 15 metri cubi material lemnos ce a fost sustras. Reprezentanții I.T.R.S.V. Vâlcea au dispus sistarea lucrărilor de exploatare până la clarificarea situației, materialul lemnos găsit la fața locului urmând a fi predat Ocolului Silvic Novaci. Prejudiciul cauzat este în curs de estimare. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire fără drept a dispozitivelor de marcat, tăiere fără drept și sustragere de arbori.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com