Tânăr bătut într-o sală de jocuri de noroc din Târgu Jiu

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut ieri pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în noaptea de 17/18 octombrie a.c., bărbatul, în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri de pe raza municipiului Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma incidentului s-a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice, mai multe persoane aflate în incinta barului fiind indignate şi deranjate de cele întâmplate. Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com