SMURD-ul a intervenit de 32 de ori pe zi

În  primele 6 luni al anului 2022, exceptând intervenţiile SMURD, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Gorj a intervenit la 2534 situații de urgență.

Echipajele SMURD ale inspectoratului au intervenit la 3289 acţiuni de prim-ajutor calificat, rezultând faptul că în total forţele de intervenție ale inspectoratului au fost solicitate la 5823 situaţii de urgență, de aproximativ de 32 ori / zi.

În aceeași perioadă a anului 2021 numărul intervențiilor se ridica la valoarea de 4145, creșterea anul acesta fiind de 40,48%.

Această diferență este influențată, în principal, de numărul mare de incendii de vegetație uscată și mărăciniș, respectiv de numărul mare al intervențiilor SMURD.

În primele 6 luni ale anului 2022, ISU Gorj a intervenit la 626 incendii de vegetație uscată și mărăciniș fiind afectată o suprafață de 7346 ha. Totodată, față de aceste intervenții, lucrătorii Direcției Silvice Gorj au gestionat, fără a solicita sprijinul ISU Gorj, un număr de 124 de incendii de arboret, plantații și obiective, afectând o suprafață totală de aproximatic 4350 ha.

În perioada ianuarie – iunie 2022, echipajele SMURD ale ISU Gorj au intervenit la un număr de 3289 acțiuni de ajutor medical de urgență și descarcerare, iar timpul mediu de răspuns la intervenţiile SMURD a fost de 7 minute și 29 secunde în mediu urban şi de 18 minute și 26 secunde în mediu rural.

Din totalul intervenţiilor de pe primul semestru, putem aminti intervențiile de vegetație uscată din Comuna Stejari, unde în doar 8 intervenții a fost afectată o suprafață de aproximativ 706 ha de vegetație uscată și mărăciniș, respectiv intervenţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu din data 22.06.2022, unde, într-un timp scurt, au trebuit evacuaţi un număr de 53 de pacienţi de pe Seţia Chirurgie aflată la etajul 3 al clădirii. Intervenţia a fost una dificilă şi din cauza că atât etajul 3, cât şi podul clădirii, au fost inundate de fum.

Incendiile din primele șase luni ale anului 2022 au fost generate de surse de aprindere: cu flacără 44,18%, de natură termică 40,03%, de natură electrică 14,61% și naturală 1,16%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com