Romanescu e sac de box pentru PSD

Marcel Romanescu nu mai are nicio şansă de scăpare politică de la Primăria Târgu Jiu. Nu este capabil să gestioneze o situaţie în care singur s-a băgat, cum se spune în popor. Nu l-a obligat nimeni să candideze, nu l-a obligat nimeni să vină la Primăria Târgu Jiu, pe fotoliul cel mai greu din administraţia publică locală, fără să aibă vreo picătură de experienţă în domeniu. Nici măcar meseria de bază nu îl ajută, având în vedere că este până la urmă un teoretician, care nu a experimentat ce a predat. Postul ocupat la Prefectură sau cel de deputat şi cel de la catedră nu seamănă cu povestea de la primărie, unde lucrurile funcţioneză cu totul altfel.

Nimeni nu s-a născut învăţat, dar e dator să înveţe

Nu îi reproşează nimeni lui Marcel Romanescu lipsa de experienţă în administraţia locală. Problema este dacă e capabil să înveţe şi să aibe priceperea necesară pentru a depăşi blocajul în care se află. Nu se află într-o situaţie imposibilă, ci doar pare lipsit de abilitatea de a depăşi momentul. Sigur că l-ar avantaja câteva abilităţi de conducător, dar nu le are. În mod cert nu le are. Dar ar putea să mizeze pe inteligenţă sau pe înţelepciune. Dacă le are. Adică să îşi facă o echipă. Ce e aşa de greu e să îşi facă o echipă din patru oameni decenţi?! Să i-o facă cineva de la servicii…Pai este că îi e teamă şi de propria umbră. Are la îndemână varianta negocierilor. În politică este loc tot timpul de negocieri şi cu adversarii cei mai duri. Nu are altă soluţie, având în vedere că nu deţine majoritatea.Nici când majoritatea îi pune contre nu spune public faptul că vrea să muncească şi nu este lăsat, să arate ce vrea să facă, să ţipe în faţa primăriei. Pe la toate colţuri vede numai conspiraţii şi oameni care îi vor capul.

Dacă ar avea pricepere

Dacă ar avea pricepere, ar fi putut până acum să discute cu fiecare consilier local în parte, cu fiecare director, între patru ochi. Şi-ar putea folosi priceperea şi diplomaţia de politician, dacă are aşa ceva. Sau carisma, dacă o are. Mai are varianta să treacă la PSD, dacă nu e capabil să conducă în minoritate şi să negocieze la baionetă fiecare proiect. Are foarte multe variante, dar o alege de fiecare dată pe cea mai proastă. Şi problema este că nu pierde el, ci pierde oraşul trei ani de administraţie benefică. Riscă să devină o administraţie bezmetică.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com