Putea fi evitată tragedia de la Rovinari? O familie ajunge în pământ din vina cui?

Doi adulţi şi fetiţa acestora, de 12 ani, din Rovinari, au murit în mod tragic, deşi autorităţile şi cetăţenii aveau exemplul tragic de acum câţiva ani când o familie cu mulţi copii a murit tot din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Nimeni nu a învăţat din tragedia trecută, iar lucrurile s-au repetat cu acelaşi tragism.

S-a vorbit de detectoare de gaze, de lipsa sau de obligativitatea acestora. Discuţia a fost reluată acum, iar autorităţile promit controale, până când totul va trece şi lumea va uita. Mai vorbim şi de modul în care sunt executate anumite lucrări şi montate anumite instalaţii şi care este calitatea anumitor specialişti.

Poliţia face anchetă. Cine poate fi tras la răspundere?

„La data de 12 iunie, Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin apelul 112, cu privire la faptul că  într-un apartament din localitate, au fost găsite 3 persoane în stare de inconștiență și se simte un miros puternic de gaz. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, împreună cu medicul legist, s-a constatat că victimele sunt o familie, un bărbat de 39 de ani, o femeie de 32 de ani și o fetiță de 12 ani, care se pare că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Ușa apartamentului a fost găsită închisă și asigurată, iar în interior a fost identificat un boiler alimentat cu gaz. După executarea manevrelor de resuscitare asupra victimelor, echipajele medicale au constatat decesul acestora, fiind transportate la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru moarte suspectă”, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com