Greenpeace crede că gazul natural este elefantul din camera cu energie verde

Un număr de 50 de organizații de mediu solicită excluderea gazului fosil din mecanismul de finanțare pentru Proiecte de interes comun. Una dntre acestea este Greenpeace care consideră că gazul natural este elefantul din cameră. Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se vor întâlni pe 11 Iunie, în Luxemburg, în cadrul Consiliului pentru Transport, Telecomunicații și Energie, pentru a discuta propunerea de revizuire a normelor de construire a rețelelor transeuropene de energie (Regulamentul TEN-E). Organizațiile de mediu din Europa Centrală și de Est au trimis reprezentanților Consiliului Uniunii Europene o declarație comună privind pericolul reintroducerii proiectelor pe bază de gazelor fosile ca Proiecte de interes comun.

„România are pe lista PIC mai multe proiecte de extindere a infrastructurii de gaze fosile, incompatibile cu diminuarea efectelor schimbărilor climatice. Având în vedere că sistemul energetic generează deja 66% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel național, noile proiecte ar face atât România, cât și statele membre cu care țara noastră are schimburi energetice mai dependente de combustibili fosili. Solicităm reprezentanților României la întâlnirea din 11 iunie să voteze împotriva susținerii financiare a infrastructurii de gaze fosile în Regulamentul TEN-E revizuit”, a spus Laura Nazare, coordonatoare campaniei de tranziție energetică la Bankwatch România.

„Gazul este elefantul din cameră, care ne va ține captivi într-o lume a schimbărilor climatice cu fenomene meteo din ce în ce mai extreme și mai frecvente. Să nu uităm că gazul este un combustibil fosil, al cărui principală componentă – metanul – este mult mai periculoasă decât dioxidul de carbon, pentru că este de 80 de ori mai eficient în reținerea căldurii din atmosferă. Este absurd să ne imaginăm că gazul este soluția pentru atingerea neutralității climatice. Gazul este o mare parte a problemei, iar finanțarea acestuia trebuie oprită”, Vlad Cătună coordonator campanii Greenpeace România.

Planul de restructurare al CEO se bazează și pe construirea a trei grupuri pe gaze de 1.200 MW la Ișalnița și Turceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com