Polițist gorjean, premiat pentru că a refuzat o mită de 200 de euro

Petre Calotescu, un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Novaci, a fost recompensat marți de comisarul șef Vasile Armașu, Director al Direcției de Ordine Publică – IGPR, cu un Certificat de apreciere pentru recunoașterea probității sale morale și profesionale, dovedită în ziua de 13.01.2020, când a sesizat organele competente , cu privire la faptul că o persoană i-ar fi oferit o sumă de bani, pentru a nu dispune măsurile legale împotriva sa.
„Luni, 13 ianuarie a.c., ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au prins în flagrant două persoane (unchi și nepot) în timp ce ofereau cu titlu de mită unui agent de poliție suma de 200 euro pentru ca unuia dintre ei (nepotul) să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost depistat, în aceeași zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând sub influența băuturilor alcoolice.
În fapt, sâmbătă, 11 ianuarie 2020, agenții de poliție din cadrul Secției nr. 9 de poliție rurală Novaci, l-au depistat pe bărbat, conducând pe drumurile publice un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,25 și, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07,21, astfel că i s-au întocmit dosare penale.
Ieri, 13 ianuarie 2020, fiind chemat pentru audieri la sediul poliției, a venit însoțit de unchiul său, persoană fără calitate specială, care a stăruit pe lângă lucrătorii de poliție să propună soluții favorabile în dosare, în schimbul unor foloase materiale. În acest context, un agent de poliție a formulat denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sens în care a fost constituită echipa operativă de prindere în flagrant, cei doi surprinși în flagrant în timp ce ofereau cu titlu de mită agentului de poliție suma de 200 euro.”, potrivit DGA Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com