CEO, chemat să din nou să scoată ţara din impas energetic şi din beznă

Complexul Energetic Oltenia este chemat să scoată din nou România din beznă şi iarna aceasta. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan, consumul de energie estimat pentru iarna 2018 – 2019 va fi mai mare cu 2% faţă de intervalul anterior (2017 – 2018).

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei, Doru Vișan, a dat asigurări că, pentru pregătirea Programului de iarnă 2018 – 2019, stocurile pe componente sunt suficiente, deși prevede o creștere a consumului de energie electrică în România.

Domnul Doru Vișan a vorbit și despre Complexul Energetic Oltenia în ceea ce privește asigurarea stocurilor de cărbune pentru iarnă, dar și despre aplicarea celor două acte normative susținute de parlamentarii PSD de la Gorj pentru Roșia și Jilț.

„Avem asigurat stocul în lacuri, dar nu trebuie să neglijăm şi deficitul care există. Pe cărbune ne confruntăm cu mai multe dificultăţi. Prima este în zona Complexului Energetic Oltenia. S-a reuşit promovarea a două acte normative pentru Roşia şi Jilţ, cu efecte undeva la 4 – 5 luni de acum înainte. Pregătirea Programului de iarnă 2018 – 2019 s-a făcut pe capacităţile existente, pe prelungirea programului de lucru. Obligaţia de 800.000 de tone este realizată şi dezideratul nostru este de 1,2 milioane de tone, la nivelul anului trecut. Am activat depozitul Roşia, vom avea capacităţi de funcţionare la Rovinari – două, unul la Turceni şi unul la Craiova. Toate capacităţile sunt disponibile la această societate mare pentru perioada de iarnă, în funcţie de solicitări”, a precizat Doru Vişan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com