Penitenciarul din Târgu Jiu, preocupat unde o să lucreze deţinuţii după liberare

În incinta Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” Gorj, a avut loc recent întâlnirea semestrială cu reprezentanţii instituţiilor, asociaţiilor şi ONG-urilor implicate în procesul de reintegrare a deţinuţilor , conform Planului de activităţi al Strategiei Naţionale de Reintegrare Socială a Deţinuţilor. Activitatea are ca principii promovarea colaborării interinstituţionale, a transparenţei proceselor decizionale şi de implementare în vederea garantării eficienţei acestora, abordarea integrată şi colaborarea eficientă între factorii instituţionali cu rol de reintegrare socială. Discuţiile s-au axat pe identificarea modalităţilor concrete de suport social acordat persoanelor private de libertate atât în perioada detenţiei cât şi după întoarcerea lor în societate, reprezentanţii instituţiilor partenere subliniind necesitatea acordării sprijinului social de care au nevoie.

Strategie naţională

Reprezentaţilor  instituţiilor colaboratoare le-a fost prezentată Strategia naţională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi” 2016—2020 şi Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015-2019 precum şi  exemple de bune practici cu privire la activităţile desfăşurate de colaboratori, fiind prezentat şi un centralizator de nevoi ale deţinuţilor şi activităţile pentru care este nevoie de sprijinul instituţiilor colaboratoare şi al O.N.G-urilor. Au fost prezentate  proiectele importante desfăşurate de Serviciul Reintegrare Socială din Penitenciarul Tg-Jiu în anul  2017, proiecte cu un impact  pozitiv în ceea ce priveşte reintegrarea socială a deţinuţilor. La activitate au participat  reprezentanţi ai unor instituţii publice (Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg Jiu, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog, Primăria Tg Jiu, Muzeul Judeţean ,,Alexandru Ştefulescu”,   Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj) şi  reprezentanţi ai cultelor religioase care derulează activităţi în Penitenciarul Tg Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com