Ministrul Energiei, Anton Anton, vrea să finalizeze în 10 luni strategia energetică

Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat la un forum pe probleme energetice că obiectivul său primordial este ca în zece luni să finalizeze strategia energetică a ţării. Mulţi miniştri au anunţat ca realizabil obiectivul finalizării strategiei energetice, însă puţini s-au lăudat că au finalizat obiectivul. Tot în cadrul forumului energetic de la Bucureşti, Anton Anton spus că profitul companiilor energetice de stat va fi folosit pentru investiţii la aceleaşi companii.

„Cred că până la final de an vom adopta o strategie energetică, este în lucru, dar obiectivul nostru este să păstrăm mixul energetic. În 2016 s-a pus pe masă o strategie, dar trebuie să fie mai cu picioarele pe pământ, mai ancorată în realitate.

Vreau să continue şi negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, dar prioritatea este Unitatea 1, care trebuie retehnologizată.

Banii câştigaţi de România din procesul de arbitraj cu Enel de anul trecut vor ajunge la SAPE şi vor fi folosiţi în investiţii în energie. Deocamdată nu a făcut asta.

Vrem să retehnologizăm hidrocentrala de la Vidraru, avem şi proiectul de la Tarniţa, care a fost dat deoparte, dar trebuie făcut. Nu aşa megaloman cum fusese iniţial, dar trebuie făcut.

E cam devreme să vorbim de Hidroelectrica la bursă.  A trecut printr-o boală grea, insolvenţa, a scăpat, dar a ieşit uşor slăbită. Trebuie să mai pună carne pe ea. Trebuie să se consolideze.

La companiile energetice de stat, am observat că firmele acumulează banii din profit în rezerve. Atunci când 90% din profitul companiilor de stat ajunge la buget, ei revin ca investiţii”, potrivit lui Anton Anton.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com