Minerii se tem că statul nu îi ia în seamă decât atunci când are nevoie de ei, după care îi aruncă la cimitir
Minerii din Complexul Energetic Oltenia se simt părăsiţi de toată lumea, deşi zi de zi îşi fac datoria şi produc lignitul necesar termocentralelor şi depozitelor din carierele miniere. Cu toate că la început părea doar o iniţiativă lipsită de substanţă, anunţul privind greva foamei de la Cariera Jilţ Sud a început să prindă rădăcini. A debutat timid la Cariera Lupoaia, s-a extins la Cariera Roşiuţa, în parte. Luni au intrat în greva foamei zeci de salariaţi de la Cariera Tismana. Astfel, protestul tacit se extinde de la o carieră la alta, angajaţii fiind nemulţumiţi de condiţiile grele de lucru.
Protest în tăcere
Ortacii protestează în tăcere la locul de muncă. Îşi aprind o ţigară şi mai discută la intrarea în şut sau la ieşire, sau în pauza de masă. Dacă au ce mânca. Dacă nu le lasă cumva pachetul copiilor, care merg la şcoală. Minerii vor să muncească în condiţii mai bune sau măcar să iasă mai devreme la pensie, în speranţa că vor muri acasă şi nu la locul de muncă. Ortacii se tem că statul nu îi ia în seamă decât atunci când are nevoie de ei, după care îi aruncă la cimitir. Este momentul în care CEO este din nou baza Sistemului Energetic Naţional şi este chemat să salveze ţara din iarna care stă să bată la uşă. Managerilor nu le pică deloc bine protestul pe final de an, având nevoie de linişte în faţa şefilor de la Ministerul Energiei.
