Minerii mor, premierii şi politicienii vin şi pleacă

Minerul, şi în special cel de subteran, are poate cea mai ingrată meserie. Îşi trăieşte viaţa acolo unde îşi va petrece şi moartea. Adică în pământ. Cine se gândea că atât de repede după morţii de la Lupeni o să vină încă un mort la Uricani. Aproape nimeni. Era pe undeva acelaşi film din ultimii ani. Vizite de politicieni, chiar de premieri, fonduri de ajutorare, bani pentru urmaşi, promisiuni multe despre investiţii şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. Parcă lumea mai şi crede uneori promisiunile respective, dar nimeni nu se aştepta ca moartea să lovească din nou cu putere, tot în zonă. Politicienii vin şi pleacă, minerii rămân şi mor.

Strigă degeaba că muncesc pe viaţă şi pe moarte

Nici Complexul Energetic Oltenia nu este departe de ce se întâmplă în Valea Jiului, când vine vorba de condiţiile de lucru. Sigur că nu există grad de comparaţie între mineritul de subteran şi cel de suprafaţă. Dar sectorul investiţiilor a rămas la acelaşi nivel, în ultimii ani. Adică tinde către zero. Cu gândul că mineritul se va închide, politicienii şi şefii companiilor nu au mai investit în zona de securitate a muncii şi siguranţă a angajatului la locul de muncă. Nici banalele cândva salopete nu sunt uşor de procurat. Altă dată tot Gorjul purta salopete de la Complexul Energetic Oltenia. Acum nu mai poartă nici toţi angajaţii.

Ce mai promit acum politicienii?

Aproape că nu a fost an la Complexul Energetic Oltenia în care să nu moară cel puţin un angajat. Condiţiile de muncă au rămas la fel, singurul lucru nou e că le suportă tot mai puţini. Pentru că singurul lucru care s-a schimbat a fost numărul de angajaţi. De la înfiinţarea CEO şi până în prezent au fost disponibilizate colectiv 5.500 de persoane. Acum trebuie să facă faţă condiţiilor de lucru din zona de producţie mai puţini, cu sarcini în plus. Trebuie făcut ceva şi la Complexul Energetic Oltenia pentru a nu apărea liste ale morţilor, ca în Valea Jiului. Până nu e prea târziu.