Mesajul Poliției Locale după ce o tânără a fost umilită și bătută

Având în vedere numeroasele mesaje primite de la cetățeni în legătură cu anumite acte de violență în care sunt implicați mai mulți minori, transmitem punctul de vedere al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, având  convingerea că reprezentanții Poliției Române vor lua toate măsurile legale în acest sens.

„În continuarea verificarilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au mai identificat două filmulețe apărute în spațiul public, ocazie cu care s-au autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, constând în aceea că la data de că 15 iulie a.c., trei tinere, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 12 ani din municipiul, respectiv pentru infractiunea de amenintare.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com