Listele cu armonizarea salariilor, analizate de Directoratul CEO

Directoratul Complexului Energetic Oltenia(CEO) începe analiza listelor cu propuneri de acordare de clase de salarizare. Subunităţile din cadrul Complexului Energetic Oltenia trebuie să se asigure cu listele finale vor intra în posesia conducerii companiei până astăzi sau cel târziu până mâine. Vor fi luate în considerare doar listele care poartă semnătura tuturor celor implicaţi în procesul de acordare de clase de salarizare sau de monitorizare a modului în care au fost realizate măririle de lefuri, cum a fost cazul sindicatelor.

Mărire de 85 de lei…

Pe medie mărirea de salariu de care vor beneficia angajaţii a scăzut în anumite cazuri la 85 de lei, faţă de 100 de lei. Angajaţii Complexului Energetic Oltenia sunt de părere că suma este mult prea mică pentru a acoperi dezechilibrele şi lipsa creşterilor de salarii din ultimii ani. De asemenea, se speră ca la cea de-a doua armonizare să se mai adauge o sumă la lefuri. La prima armonizare a fost repartizată suma de 24 de milioane de lei, iar pentru armonizarea din luna aprilie este propusă şi promisă o sumă de 20 de milioane de lei. Cel puţin teoretic, vor fi şi mai puţine clase decât până acum, dacă armonizarea se va aplica pe listele care vor fi aprobate în zilele următoare.

A dat mână liberă la administraţiile din subunităţi

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a dat mână liberă la şefii de subunităţi pentru acordarea de clase de salarizare. De asemenea, liderii de sindicat vor trebui să semneze listele. Semnătura liderilor de sindicat pe listele cu armonizarea lefurilor echivalează cu acordul că a fost vorba de un proces corect. Există însă şi al doilea mecanism de control, cel al Directoratului, care se poate sesiza sau poate fi sesizat dacă pe listele finale au apărut neconcordanţe sau persoane care nu trebuie să beneficieze de clase de salarizare. Principalii vizaţi de armonizare ar trebui să fie angajaţii cu lefuri mici şi care nu sunt plătiţi pe măsura muncii prestate şi a atribuţiilor primite prin fişa postului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com