Iordache și Cupă dau semnalul rămânerii la guvernare

Doi dintre gorjenii care fac parte din ALDE dau semnalul rămânerii la guvernare alături de PSD, deși șansele sunt reduse. Este vorba de Ion Iordache, liderul ALDE Gorj, și Ion Cupă, liderul ALDE Dolj. Ambii îl critică pe liderul partidului Călin Popescu Tăriceanu și spun că pasul către opoziție a reprezentat voința unei singure persoane.

 

„Am crezut că şi partidele, în general, au nevoie de oameni implicaţi, oameni care vor să facă treabă, dar după europarlamentare am constatat că nu e chiar aşa. Un grup de oameni vrea să ţină acolo totul sub control şi nu îi interesează de ceea ce se întâmplă în teritoriu şi cine sunt oamenii de acolo. Asta este ce am constatat eu. Mă refer la ALDE, sunt supărat şi am fost de la europarlamentare începând, sunt supărat de modul în care se comunică şi felul în care se ţine cont de organizaţiile locale. (…) Eu nu am putut nici să fiu de acord (cu deciziile luate în ultima perioadă – n.r.), nici să nu fiu, pentru că nu am fost consultat”, spune Ion Iordache.

 

Au luat țeapă

 

„Nu ştiu la ce s-a gândit, dar trebuia să se gândească că în teritoriu sunt nişte oameni care au format echipe, care au făcut o strategie, care au promis oamenilor că le oferă altceva şi altfel de politică, pentru că eu pentru asta am intrat în acest partid, pentru a oferi oamenilor altceva. Au fost destul de mulţi care mi-au zis, în campanie, că lucrurile se vor întâmpla aşa cum se întâmplă acum. Eu am zis că nu e posibil şi uite că acum îmi «vezi, ce ţi-am spus că aşa stau lucrurile cu politica, degeaba încerci tu să faci altceva, că nu e aşa». Ar fi trebuit să ne aşezăm la o masă şi să venim cu nişte date, cu nişte studii, analize puse pe masă şi să tragem o concluzie împreună. Să fim cu toţii de acord sau marea majoritate să fim de acord că direcţia este una pe care o stabilim împreună, nu ştiu dacă cu domnul Tăriceanu sau fără, sau poate chiar soluţia aceasta pe care au ales-o dumnealor este cea mai bună, nu Ştiu, dar atâta timp cât nu am fost consultat şi nu ştim ce a stat la bazele acestei decizii, nu pot să comentez, că nu înţeleg”, susţine liderul ALDE Gorj.

 

Ce spunea Cupă săptămâna trecută

 

„De câteva zile, ALDE e pe buzele tuturor: Președinte, Premier, analiști, comentatori, cetățeni. ”Penibili”, ”ridicoli”,”trădători” sunt principalele etichete ce ni se lipesc.

Mă întreb cum am ajuns din busola guvernării și a stabilității politice, dintr-o voce politică rațională, echilibrată să fim catalogați negativ din toate părțile?! Cum am ajuns să fim sursa unei instabilități politice și guvernamentale care folosește oricui, mai puțin românilor, militanților și votanților ALDE?!

Oare nu cumva nu ne-am apărat așa cum trebuie partidul și am cedat nepermis unor Casandre străine de interesul legitim a ceea ce am vrut și vrem să fim: o forță liberală autentică de secol 21 ?!

Văd în aceste zile lideri locali, parlamentari, militanți ALDE bulversați, peste tot în țară. Bulversați de renunțarea simultană și la o candidatură prezidențială proprie, în care toți am investit atâtea speranțe de relansare politică, și la guvernarea pe care am girat-o cu deciziile noastre, cu aportul nostru semnificativ la politici publice eficiente, inclusiv cu criticile noastre constructive.

Și mai văd în aceste zile pe liderul noului aliat politic că vorbește dezinvolt despre Opoziția de Stânga(??!!) pe care am reprezenta-o noi, ALDE și ProRomânia împreună. Și-l mai aud vorbind pe Victor Ponta de o fuziune între cele două partide!!! Iar liderii noștri nu schițează NICIUN gest în apărarea identității noastre liberale.

Pe ce drum mergem? Cine mai suntem noi, ALDE?

”Alianța pentru 1 OM”, asa cum am înțeles ca se numește alianța electorală cu partidul lui Ponta (fără să ne consulte nimeni pentru această denumire) nu este oare, în fapt, o Alianță pentru câțiva oameni de la vârful celor două partide?!

Sentimentul că suntem aduși într-un joc care nu e cel pe care voiam noi să-l jucăm – cu onoare si responsabilitate pentru români si viața lor, promovându-ne valorile și proiectele liberale pentru România – devine tot mai acut.

În general, agitația asta politică surdă pentru câștigarea unui meci înainte de a se juca pe teren nu e de bun augur pentru democrația românească. Mie nu-mi plac meciurile decise înainte ca jucătorii să intre în teren…

Va trebui să cumpănim bine și repede! Cu mintea noastră a celor care am construit un partid liberal și democrat în care și-au pus speranțele sute de mii de români…”, potrivit lui Ion Cupă, originar din Motru, președintele ALDE Dolj și fost parlamentar de Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com