Final de campanie: Peste 4 ani politicienii din Gorj vor ajunge să se voteze ei între ei

Ne apropiem de un final de campanie electorală pentru alegerile locale. Nu au lipsit nici de data aceasta promisiunile fără acoperire măcar în bunul simț, dacă nu în surse clare de finanțare. Toți politicenii au anunțat că vor să dezvolte localitățile prin atragere de fonduri europene. În unele cătune și comune nu s-a auzit însă de atragere de fonduri europene, pentru că acolo cine lucreză la primărie nu mai trebuie să și muncească. A făcut destul ca să își câștige postul, doar nu a venit în administrație pentru muncă. Sigur că sunt și excepții, dar nu peste tot. Politicienii vor pune din nou mâna pe primării, indiferent de coloarea politică. Unii vor face și treabă, alții vor începe să își răsplătească neamurile, colegii de partid și afaceriștii care i-au sprijinit în alegeri.

În următorii 4 ani se va purta bătălia decisivă pentru județul Gorj. Este o perioadă care coincide și cu restrângerea activității la Complexul Energtic Oltenia. Gorjul va arăta mai rău decât Hunedoara peste 4 ani, dacă promisiunile de acum vor rămâne la stadiul de minciuni. Va pica bomba economică și socială în Gorj și nu îl va mai putea reface nimeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com