Veşti proaste pentru CEO! Cererea de energie pe cărbune va stagna în următorii 3 ani

Veşti deloc bune pentru Complexul Energetic Oltenia, chiar dacă va avea suficient cărbune în următorii ani. Potrivit unui raport emis de Comisia Naţională Strategie şi Prognoză consumul final de energie va creşte în următorii trei ani, însă nu şi cea pe cărbune. Creşterea va fi de 2,5% pe an. În 2018, consumul total de energie al ţării este estimat la 25,2 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 3,1% faţă de anul trecut. În 2019, valoarea indicatorului va consemna o creştere de 2,5%, până la 25,8 milioane tep.

În anii 2020 şi 2021, consumul de energie va fi mai mare cu 2,5%, respectiv 2,4%.

Potrivit sursei citate, consumul populaţiei va creşte uşor, cu cel mult 0,5% anual, însă cererea în economie se va majora cu 4,4% anul acesta faţă de anul trecut şi cu 3,5% anual, până în 2021.

Resursele energetice vor cunoaşte uşoare creşteri anuale, de 0,9% în 2018 şi 2019, respectiv 0,6% în 2020 şi 0,4%, în 2021.

Dintre resursele de energie primară, cea mai mare creştere se constată la gaze naturale, care vor consemna un avans de 5,1% în acest an faţă de 2017 şi între 4,2% şi 4,9%, în următorii ani.

La energia hidro, eoliană şi fotovoltaică, creşterile sunt în jur de 3,5% pe an, în timp ce producţia de ţiţei va scădea cu până la 1% pe an. Pe de altă parte, producţia de cărbune şi cea de energie nucleară vor stagna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com