Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” în perioada 19 – 22 mai

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, sub patronajul Consiliului Județean Gorj, în parteneriat cu Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, Consiliile Locale și Primăriile Târgu Cărbunești și Polovragi, Universitatea ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu și în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România și Institutul Cultural Român organizează o nouă ediție a Festivalului Internațional de Literatură “Tudor Arghezi” în perioada 19 – 22 mai 2022.

Ajuns la cea de-a 42-a ediție, Festivalul omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a dat literatura română de-a lungul timpului și își propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, precum și la cunoașterea și promovarea operei argheziene, în țară și peste hotare.

Festivalul, închinat împlinirii a 55 de ani de la intrarea în eternitate a Poetului de obârșie gorjenească, se adresează creatorilor de poezie si exegeților în arghezologie din țară și din comunitățile românești de peste granițe, cu preocupări în domeniu, precum și unor creatori de poezie, traducători și directori de editură și reviste din spațiul european.

SECȚIUNI și PREMII

  1. OPERA OMNIA. Premiile Naționale ,,Tudor Arghezi” (unul poezie si unul critică/ istorie literară), vor fi acordate de Uniunea Scriitorilor din România unor personalitati ale literaturii române contemporane, iar Consiliul Local și Primăria Târgu – Cărbunești le va atribui titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului.
  2. OPERA OMNIA SCRIITORI STRÅINI. Premiile vor fi acordate de Consiliul Județean prin CJCPCT Gorj unor scriitori de anvergură din spațiul cultural european.

III. OPERA PRIMA. Premiul volum de debut în poezie este acordat de CJCPCT Gorj unor poeți care au debutat în perioada mai 2020 – mai 2022.

* Se vor transmite minim 3 volume tipărite.

  1. CUVINTE POTRIVITE. Volum de poezie în manuscris. Secțiune deschisă autorilor români nedebutați, având vârsta maximă de 47 ani. Manuscrisele nu trebuie să depășească 100 pagini. Se atribuie un singur premiu și este acordat de Centrul Judetean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

* Se vor transmite minim 3 exemplare.

  1. BILETE DE PAPAGAL. Grupaj de poezie. Se vor acorda 3 premii și o mențiune de către CJCPCT Gorj și Primăria Târgu Cărbunești.

Concurenții vor participa cu un grupaj de minim 10 poezii, în trei exemplare. Pentru secțiunile III, IV și V, juriul are dreptul de redistribuire a premiilor. Câștigătorii ultimelor 3 ediții nu pot participa la concurs decât în cadrul unei alte secțiuni decât aceea pentru care au fost premiați anterior.

  1. ARGHEZOLOGIE. Secțiunea se adresează scriitorilor români pentru exegeze care au obiect de studiu viața și opera lui Tudor Arghezi (studii publicate sau în manuscris). Premiul este acordat de CJCPCT Gorj.

VII. PROMOVAREA OPEREI ARGHEZIENE și a FESTIVALULUI. Secțiunea este deschisă participanților din țară și străinătate cu merite deosebite în creșterea vizibilității evenimentului, precum și în promovarea, traducerea, ilustrarea grafică ori publicarea de exegeze despre poetul omagiat.

Se vor acorda premii pentru promovarea operei argheziene și a Festivalului în media culturală locală, națională și internatională de către CJCPCT Gorj,  Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” și Primăria Târgu – Cărbunești.

Lucrările pentru secțiunile Cuvinte potrivite și Bilete de papagal, precum și cele pentru secțiunile Opera Prima și Arghezologie vor fi transmise până la data de 14 mai 2022 (data poștei) pe adresa: Centrul Judetean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judetul Gorj, cod postal: 210135, cu mențiunea “Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»”. Lucrările vor fi transmise în plic mare, fără numele și datele de contact ale concurentului, având doar specificația secțiunii la care concurează. Datele de mai sus vor fi menționate într-un plic mic sigilat, care va fi introdus în plicul cel mare.

La secțiunea Grupaj de poezie, lucrările pot fi trimise și on line pe adresa: [email protected]. În această variantă, având în vedere că secretul corespondenței nu mai poate fi păstrat, concurenții sunt rugați să accepte ca numele și datele de contact să fie menționate în clar în același e-mail, exprimându-și pentru aceasta acordul în scris la finalul grupajului transmis.

Juriul, alcătuit din scriitori de anvergură națională, va începe lecturarea în 18 mai 2022,  urmând ca în cursul zilei de 20 mai a.c. sa  fie anunțați laureații secțiunilor. Anterior datei de 18 mai, un juriu local, alcătuit exclusiv din membri ai Uniunii Scriitorilor, va face preselecția lucrărilor.

Laureații “Opera Omnia” din acest an sunt Mircea Mihăieș, critic literar și președinte al Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și Ioan Moldovan, poet și redactor șef al revistei “Familia”  din Oradea.

Președinții Juriului Național din acest an sunt cei doi  laureați ai Premiului “Opera Omnia” din 2021: Irina Petraș(critic literar și președintele Filialei Cluj Napoca a Uniunii Scriitorilor din România) și Horia Gârbea(poet, președintele Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România).

Președinte de onoare: Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Române.

Lucrările participante intră în arhiva Festivalului.

Informatii suplimentare la telefon/fax:–0253/213.710(Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Gorj).

Persoane de contact: director festival Ion Cepoi –(0721/370.057);

Dan Adrian Popescu – 0747/921.374 [email protected], e-mail: [email protected];

Daniela Petruța Gapșea -0762/701.136, [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com