Elevii, nemulţumiţi că în Gorj nu au fost închise şcolile

Un elev din Gorj a apelat la pompieri pentru a afla de ce în judeţ nu au fost închise şcolile ca urmare a vremii nefavorabile. Angajaţii ISU Gorj au reuşit să îl lămurească pe elevul nemulţumit asupra avantajului că în judeţ nu a fost închisă nicio unitate de învăţământ.

 „Aseară(duminica), în jurul orei 22:20, am fost abordat de către un tânăr domn de vreo 14 anişori, care după modul de adresare “Domne” este foarte pasionat de operele şi stilul lui I.L. Caragiale. Tânărul îşi manifesta nemulţumirea faţă de faptul că nu s-a luat măsura închiderii unităţii şcolare unde este “nevoit” să înveţe. Nu pentru că s-ar fi impus acest lucru, dar cum “alţi” să se ducă la şcoală şi alţii nu? S-a convins într-un final că acest lucru îl avantejează pentru că nu o să mai fie nevoit să recupereze materia pe care ar fi pierdut-o în cazul închiderii unităţii şcolare şi că va avea astfel un avantaj în faţa copiilor care chiar sunt nevoiţi să stea acasă din cauza vremii. Noi le transmitem tuturor copiilor şi părinţilor deopotrivă, că atât pentru instituţia noastră cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, siguranţa copiilor este prioritară, dar nu şi atunci când vine vorba despre lucrările de control pe care trebuie să le susţină la şcoală!”, potrivit lui Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com