Fată de 15 ani, căutată de poliție după ce a plecat de acasă și nu a mai ajuns la liceu

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați luni de o femeie, de 49 de ani, din comuna Bălănești, care a sesizat faptul că fiica sa, Fărcășel Alexia Elena, de 15 ani, din comuna Bălănești, a plecat voluntar de la domiciliu, cu microbuzul, spre Târgu Jiu, pentru a ajunge la liceu şi nu a mai revenit. Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că minora ar fi plecat către unitatea de învățământ, fără, însă, să ajungă la orele de curs. Deși a fost contactată telefonic de mama, fratele său și de către polițiști, aceasta a refuzat să spună unde se află, făcând mențiunea că la data de 22 octombrie a.c., se va prezenta la domiciliu, după care și-a închis telefonul nemaiputând fi contactată. Minora a mai plecat în repetate rânduri de la domiciliu, fără ca părinții să apeleze la sprijinul polițiștilor, întrucât revenea în cursul aceleiași zile. La data plecării aceasta era îmbrăcată cu un hanorac gri, blugi negri, iar în picioare purta adidași albi, cu șireturi portocalii. Persoanele care pot oferi detalii cu privire la identificarea tinerei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.(IPJ Gorj).

UPDATE: Fata s-a prezentat la Poliția Bumbești-Jiu. A spus că a dormit la o colegă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com