Cu ce se laudă Romanescu în 2018?

Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu a făcut publice realizările din anul 2018. Pe pagina sa de socializare, edilul susţine că anul acesta cele mai mari realizări sunt preluarea în patrimoniul primăriei a două parcări şi a Casei de Cultură. Cam atât.

„Am reușit, anul acesta, să îndeplinim câteva proiecte de o însemnătate foarte mare: am adus în patrimoniul municipiului Târgu Jiu obiective ca Parcarea Rodna, Casa de Cultură și, nu în ultimul rând, parcarea de pe strada Progresului. Acestea sunt bunuri de care se vor bucura și generațiile viitoare, dacă le administrăm corespunzător și le păstrăm în custodie. Fac o paranteză și menționez că, atâta timp cât eu voi fi primar, exclud posibilitatea închirierii/concesionării vreunui obiectiv de o asemenea anvergură.

Totodată, vă aduc la cunoștință că, în ceea ce privește Parcarea Rodna, încasările depășesc cu mult sumele primite pentru închirierea acesteia. Mai precis, se ajunge până la 500 milioane lei vechi pe lună, în condițiile în care, timp de 20 de ani, primăria a încasat doar 80 milioane pe lună!

În privința Casei de Cultură, unul dintre cele mai importante edificii ale orașului nostru, acum, după achiziționare, urmează să redevină functional. Să ne plângem că a ajuns în halul în care a ajuns, nu mai are sens. Oricum, mustrări de conștiință nu are nimeni. Rămâne să pășim noi spre normalitate și să reintroducem Casa de Cultură în circuit. Copiii noștri trebuie să aibă și alte opțiuni în afară de baruri și săli de jocuri întâlnite la tot pasul.

Cel mai recent obiectiv readus în patrimoniul municipalității este parcarea de pe strada Progresului. Acolo a stat degeaba, ani de zile, un teren împrejmuit, în condițiile în care cetățenii din zonă duceau o lipsă acută de locuri de parcare. Problema este frecvent întâlnită în oraș, motiv pentru care voi continua, și pe viitor, să găsesc soluții în acest sens.

Am decis ca anul viitor să avem dezbateri publice trimestrial cu cetățenii, unde vom invita atât consilierii locali, cât și șefii de direcții din cadrul primăriei și președinții de asociații. Sunt convins că doar cu o colaborare reală între administrație și cetățeni vom putea prioritiza și susține proiectele în municipiul nostru. Totodată, facem încă un pas important pentru o bună transparentizare a activității primăriei”, potrivit lui Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com