CEO, doborât de birurile puse de statul român

Una din cele mai mari companii energetice din România, deţinută de Ministerul Energiei şi de Fondul Proprietatea este lovită chiar de către statul român care o patronează. Compania la care lucrează peste 13.000 de salariaţi este taxată lună de lună şi an de an cu o serie de „biruri” şi taxe pe care alte companii nu le plătesc.

Exemple de biruri:

Apa folosită la răcirea agregatelor la termocentralele pe lignit este plătită de patru ori către Apele Române.

Complexul Energetic Oltenia plăteşte certificate verzi deşi foloseşte energie pentru procesul de producţie a energiei electrice şi ar trebui să fie scutită de acest lucru.

Susţine consumul de curent electric la nivel naţional, fiind cel de-al treilea mare consumator. Nu beneficiază de niciun fel de susţinere, facilităţi sau investiţii din Planul Naţional de Investiţii.

Plăteşte impozite de milioane de euro pentru bunurile imobile pe care nu le-a mai predat către autorităţile locale. Autorităţile locale chiar se complac în situaţia respectivă pentru că le intră nişte bani în cont.

CEO achită foarte mulţi bani din impozitul pe venit. Nu interesează pe nimeni că este vorba de cel mai mare angajator de stat din România şi al treilea consumator de energie electrică.

CEO mai achită cerficate de CO2 la 10 euro bucata.

Primăriile pândesc la colţ cu taxa de excavare.

CEO achită taxă de injecţie în Sistemul energetic naţional.

Are preluate inclusiv drumuri locale şi judeţene, deşi este companie energetică.

Este înrobită în credite accesate pentru realizarea investiţiilor de mediu cerute de UE. Urmează şi alte credite pentru că parametri de mediu s-au înăsprit.

De amintit că este vorba de o companie a statului român unde Minsterul Energiei are 77% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 23%.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com