CCR: Pensia de invaliditate nu poate fi condiţionată de un stagiu minim de cotizare. Comunicat

Mai multe articole din noua Lege a pensiilor au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională a României, în urma unei contestații a Partidului Național Liberal.

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea Partidului Național Liberal cu privire la neconstituționalitatea unor articole din noua Lege privind sistemul public de pensii, care intră în vigoare în 2021.

CCR a demonstrat că legea propusă de PSD-ALDE nu urmărește soluționarea problemelor din sistemul public de pensii, ci adânceşte lipsa de respect față de pensionari, ba chiar față de cei mai vulnerabili dintre ei, pensionarii cu invalidități.

Curtea a admis obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(1) şi art.63 lit.a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituţionale.

Astfel, CCR constată că pensia de invaliditate nu poate fi în directă legătură cu efectuarea unui stagiu de cotizare de 15 ani, așa cum propuneau PSD-ALDE prin lege. “Este absurd să crezi că o persoană își poate programa un accident în urma căruia nu mai poate munci! După logica PSD-ALDE, aceste accidente ar fi trebuit să se întâmple după efectuarea stagiului minim de cotizare”, a explicat președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, deputat și membru în Comisia de Muncă și Protecție Socială din Parlament.

De asemenea, PNL a obținut și renunțarea la articolele prin care acordarea pensiei era condiționată de plata contribuțiilor de către angajator. „Un salariat nu poate controla dacă patronul îi plătește sau nu asigurările sociale; cel care trebuie să verifice este instituția statului- ANAF. Guvernarea PSD-ALDE era în stare să lase românii fără pensie dacă angajatorul nu achită contribuțiile”, a mai declarat Dan Vîlceanu.

Acestea sunt articolele admise, însă CCR a respins ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că sintagma „cu valabilitate permanentă” cuprinsă în art.52 cu referire la lit.a) din lege este constituţională în raport cu criticile formulate. De asemenea, Curtea urmează să se pronunțe pe alte aspecte sesizate de PNL pe Legea Pensiilor.(Comunicat)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com