A fost identificat „Omul negru” din mişcarea sindicală din CEO

Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, este considerat de Sindicatul Liber al EMC Roşia, principalul responsabil al modului în care au fost pierdute în timp drepturile pentru mineri şi energeticieni laa nivelul Complexului Energetic Oltenia. Potrivit sindicatului amintit, Gabriel Căldăruşe ar fi pus la cale alături de Laurenţiu Ciurel, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, celebru Acord prin care salariaţii CEO au fost favorizaţi. Mai mult decât atât prin documentul respectiv semnatarii se obligat să nu dea în judecată administraţia companiei, să ceară drepturi.

SMEO ar fi fost creat pentru a dezbina

„Iată stimați colegi de ce l-a ales Ciurel pe Căldărușe să conducă SMEO, sindicatul pe care și l-a creat cu scopul de a ne dezbina, și pentru a ne putea lua drepturile ! Ascultați-l pe Ciurel cum spune ce prevedea acel ACORD pe care l-a semnat cu Căldărușe pe furiș ! Căldărușe și camarila lui din conducerea SMEO au semnat ACORDUL cu Ciurel, fără să își consulte membrii. Oare câți din membrii SMEO știau că nu au voie să facă proteste sau să dea în judecată administrația !?”, potrivit unei postări a Sindicatului Liber EMC Roşia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com