Vor să se îmbogăţească vânzând petarde interzise. Oamenii legii au intrat pe fir.

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat ieri în trafic un tânăr de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, cu care transporta cantitatea de 1400 buc. materiale pirotehnice (petarde). Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea întregii activități infracționale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

La data de 21 decembrie a.c., poliţiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterii şi comercializării fără drept de articole pirotehnice, ocazie cu care au identificat în Târgul săptămânal din localitate, un bărbat de 41 de ani, din comuna Unirea, județul Dolj,  care deţinea în autoutilitara personală, o cantitate de 529 buc. articole pirotehnice, (petarde și baterii de artificii) precum și 10 pachete țigări fără timbru fiscal. Materialele pirotehnice și țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea întregii activități infracționale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept și deţinerea de mărfuri fără timbru fiscal.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com