Vor să ceară instanței demiterea managerului Spitalului Județean

Un partid din Gorj vrea ca instanța să oblige șefii CJ Gorj să îl demită pe Gigel Capotă, șeful Spitalului Județean din Târgu Jiu. PLUS Gorj anunță într-un comunicat că „va întreprinde următoarele demersuri în vederea tragerii la răspundere a persoanelor responsabile pentru situația dezastruoasă a sistemului medical din județul nostru:

  1. Vom sesiza Curtea de Conturi pentru a verifica modalitatea în care au fost cheltuiți banii publici destinați sistemului medical de către Consiliul Județean Gorj;
  2. Vom solicita în instanță punerea la dispoziție a întregului Raport al Corpului de control al Ministerului Sănătății. Secretizarea acestuia de către Consiliul Județean Gorj este ilegală, dovadă stând prevederile art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate „Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției.”;
  3. Vom solicita în instanță obligarea Consiliului Județean Gorj la eliberarea din funcție a managerului Spitalului Județean. Lipsa de profesionalism a acestuia rezultă cu evidență din concluziile Raportului Corpului de control al Ministrului Sănătății;
  4. Vom sesiza organele de cercetare penală cu privire la comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu (art. 297 Cod penal) și delapidare (art. 295 Cod penal).”, potrivit comunicatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com