Viitor sumbru pentru tinerii din Târgu Jiu. Droguri consumate în plină zi, pe străzile din oraş

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a acționat în seara de 13.10.2018, confom atribuțiilor stabilite în Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, pentru depistarea și identificarea unor tineri care au consumat produse cu efect halucinogen.

Din rapoartele întocmite reiese că, în timp ce executau serviciul de patrulare, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au fost sesizați, prin dispeceratul instituției, cu privire la faptul că pe strada Theodor Aman din municipiul Târgu Jiu se aflau doi tineri căzuți lângă o bancă. În urma verificărilor, agenții constatatori au procedat la legitimarea tinerilor, ocazie cu care a reieșit faptul că aceștia sunt domiciliați în municipiul Târgu Jiu. Pe parcursul discuțiilor purtate cu aceștia, agenții constatatori au observat că nu erau coerenți în vorbire și nu își păstrau echilibrul, aceștia fiind suspectați de consumul unor substanțe cu efect halucinogen. De asemenea, asupra lor au fost găsite foițe de staniol în interiorul cărora se afla un praf brun – verzui și un cuțit cu o lungime de 30 de centimetri. Substanțele au fost recunoscute de cei doi tineri, iar conform declarațiilor făcute, acestea erau de tip etnobotanic.

Persoanele în cauză au fost conduce la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com