Verificări la Colegiul „Spiru Haret”, după ce pe o rețea de socializare s-a anunțat că li se cer bani elevilor

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că va face o anchetă internă la Colegiul Spiru Haret din municipiu, după ce pe o rețea de socializare s-a anunțat că li se cer bani elevilor pentru semnarea fișei de lichidare. Este vorba de absolvenți.

„Am fost anunțat adineauri de o situație neplăcută apărută la Colegiul Național „Spiru Haret”, legată de solicitarea unor sume de bani elevilor pentru unele îmbunătățiri din unitatea de învățământ. Îi asigur atât pe elevi, cât și pe părinți că mâine, la prima oră, voi fi acolo și vom rezolva această problemă. Reamintesc tuturor că am alocat sume importante pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiu, inclusiv la „Spiru Haret”, tocmai pentru ca părinții să nu mai fie niciodată nevoiți să plătească pentru educația copiilor lor! Este un aspect asupra căruia insist și nu voi accepta revenirea la vechile obiceiuri. Mâine voi merge la acest colegiu pentru a lămuri lucrurile și aștept ca și Inspectoratul Școlar să verifice aceste aspecte.”, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Conducerea Colegiului neagă faptul că elevilor li s-ar fi cerut bani. Și ISJ Gorj s-a sesizat în legătură situația de la unitatea școlară și face verificări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com