Un medic din Gorj, apel insistent pro-vaccinare pe facebook

Doctorul gorjean Mihai Moisescu transmite un apel către persoanele pe care le are înscrise la cabinetul de medic de familie să se înscrie la vaccinare. Mihai Moisescu este de părere că este singura șansă ca persoanele bolnave să se imunizeze și să aibe mai multe șanse să lupte cu coronavirusul.

„Sunt doctorul Mihail Moisescu şi mă adresez celor ce sunt înscrişi pe lista mea, persoane cu vârsta peste 65 de ani precum şi persoanelor cu afecţiuni cronice.

Mă adresez în egală măsură celor tineri, familiarizaţi cu computerul şi care au în preajmă persoane trecute de 65 de ani sau cu afecţiuni cronice şi care riscă să se infecteze cu SARSCoV-2 şi să dezvolte boala numită COVID-19, afecţiune cu evoluţie imprevizibilă ce poate duce la deces.

Părerea mea este SĂ VĂ VACCINAŢI cât mai repede posibil.

Profitaţi că ÎNCĂ mai sunt locuri disponibile pentru vaccinare fiindcă în alte localităţi listele cu programaţi sunt pline şi s-a trecut la liste de aşteptare.

Vaccinul aflat la dispoziţia României este limitat iar cererea în oraşele mari este crescută ceea ce ar putea conduce la redistribuirea sa în defavoarea localităţilor mici.

SFĂTUIESC ÎNSCRIŞII PE LISTA MEA SĂ SE ADRESEZE CABINETULUI PENTRU A SE PUTEA PROGRAMA CÂT MAI REPEDE ŞI ASTFEL SĂ SCAPE DE RISCUL ÎMBOLNĂVIRII.

Dr. Moisescu M”, conform unei postări a medicului Moisescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com