Simpozion de astronomie şi robotică la Târgu Jiu

Reprezentanți ai asociațiilor de astronomie din țară, cercetători în domeniu și profesori universitari vor fi prezenți, sâmbătă, 23 martie 2019, la Târgu Jiu, în cadrul unor manifestări organizate cu prilejul aniversării a zece ani de la înființarea Astroclubului SARM Gorj, filială a Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM).

Programul manifestării curpinde prezentări și comunicări cultural-științifice având ca teme astronomia, educația prin astronomie, robotica și folosirea spațiului cosmic, dar și expoziții de metoriți, astrofotografie și de telescoape, dar și o sesiune de observații astronomice.

Așadar, organizatorii evenimentului – Astroclubul SARM Gorj, Colegiul „Mihai Viteazul” din Bumbeşti-Jiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu – lansează invitația la prima ediție a Simpozionului Județean „PASIUNE, EDUCAȚIE, CULTURĂ”, desfășurat la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, de la ora 13.00.

Au confirmat participarea la acest eveniment:

  • Valentin Grigore – Președinte Societatea Astronomică Română de Meteori , Târgoviște;
  • Dr. Liliana Afrodita Boldea – Institutul de Fizică si Inginerie Nucleară, Măgurele;
  • Cosmin Sorin Micloș – Președinte Asociația Ucenicul Astronom, Miercurea Ciuc;
  • Prof. Adina Oancea – Colegiul Național ”Octavian Goga”, Sibiu;
  • Virgiliu Pop – Cercetător științific la Agenția Spațiala Română, București;
  • Andrei Juravle – Vicepreședinte Societatea Română Pentru Astronomie Culturală, Timișoara;
  • Ștefan Costache – Președinte Asociația Astronom Experience, Constanța;
  • Cristian Dănescu – Cercetător la Observatorul București al Institutului Astronomic al Academiei Române;
  • Prof. Nicoleta Pazmany – Președinte Astroclub Meridian 0, Oradea;
  • Prof. Liliana Manciu Guran – Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”, Arad;
  • Andrei Dorian Gheorghe – Vicepreședinte Societatea Astronomică Română de Meteori.
  • Prof. Andrei Răzvan – Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea București.
  • Prof. Anca Peptan – Liceul Tehnic Nr. 2, Tg Jiu;
  • Prof. Antonie Dumitru – Liceul Tehnic Nr. 2, Tg Jiu;
  • Prof. Gîrdu Cristian – Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.

De asemenea, Muzeul Judeţean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” va găzdui o serie de expoziții extrem de interesante. Este vorba despre expoziția de meteoriți, prezentată de Răzvan Andrei, o expoziție de astrofotografie și astropictură, prezentată de Marian și Ramona Achim, dar și o expoziție de telescoape astronomice, prezentată de Szende Fejer.

În plus, programul cuprinde și o prezentare de carte, cu vânzare, a autorilor Marcel Jinca și Aurelia Idita. După terminarea evenimentului, la ora 19.00, dacă cerul este senin va avea loc o sesiune de observații astronomice la Masa Tăcerii, capodopera lui Constantin Brâncuși din Parcul Central din Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com