Recomandările DSVSA adresate consumatorilor pentru perioada sărbătorilor de iarnă

Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor. Astfel, consumatorii au certitudinea că, atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală, au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatură de refrigerare cuprinsă, de preferinţă, între 0˚C  și +4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub –18˚C.

Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără efectuarea controlului sanitar-veterinar al stării de sănătate a animalului şi al salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.

Este interzisă comercializarea porcului crescut în gospodărie sau a cărnii și produselor din carne provenite de la acesta!

De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (P.P.A).

Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a:

– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

– acorda sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;

– asoma porcul înaintea sacrificării, a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.

Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actualizarea Bazei Naționale de Date (B.N.D.).

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.

Trichineloza este o zoonoză produsă de un parazit din genul Trichinella spiralis, ce are drept gazdă animalele domestice sau sălbatice, între care și porcul domestic sau mistreț. Omul se infestează prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic (prăjire, grătar) și care conține larvele infestante. Boala este tratabilă, dar intervenția tardivă poate fi nefastă, prin instalarea unor sechele permanente.

În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în B.N.D., cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în B.N.D.

Probele de carne pentru examenul de trichineloză se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci). Greutatea probei trebuie să fie de minim 100 grame.

Costul unui examen trichineloscopic este între 21 lei (trichineloscopie directă) și 76 de lei (digestie artificială).

La nivelul D.S.V.S.A. Gorj şi al circumscripţiilor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale teritoriale (C.S.V.S.A.O.) vor fi afişate programul de lucru și alte informaţii utile consumatorilor.

Locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp.  în carnea de porc sunt următoarele: C.S.V.A.O. Motru, Novaci, Tg.-Jiu (Piața Centrală și Piața 9 Mai), precum si  în teritoriu – cabintele medicilor veterinari de liberă practică.

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:

– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;

– etichetarea produselor alimentare, cu informații referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.;

– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc., să fie achiziţionate numai din spaţii amenajate şi autorizate, aflate sub controlul personalului de specialitate.

Înainte de achiziţionarea produselor alimentare din unități specializate, consumatorii trebuie să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă și manipulează alimentele neambalate în mod igienic, cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Personalul sanitar-veterinar al C.S.V.S.A.O. de la nivelul piețelor agro-alimentare, vine în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru pentru efectuarea examenului trichineloscopic, respectiv în perioadele 29.11.2021–24.12.2021 și 27.12.2021–30.12.2021, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Orarul medicilor veterinari va fi afişat la nivelul fiecarei C.S.V.S.A.O., în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Numere de telefon utile:

– Call Center A.N.S.V.S.A. – 0800.826.787 – poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

– D.S.V.S.A. Gorj – 0253.226.033.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com