Poliţiştii din Turceni au confiscat lemnele cu tot cu maşina care le transporta

La data de 08 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat în trafic un tânăr, de 26 de ani, din comuna Brăneşti, în timp ce conducea o autoutilitară, pe D.J. 662, pe raza localității de domiciliu, cu care transporta material lemnos fără a deţine documente legale de provenienţă.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că acesta, împreună cu un alt tânăr, de 25 de ani şi un bărbat, de 49 de ani, din aceeaşi localitate, au încărcat materialul lemnos din curtea locuinţei primului, într-o autoutilitară, cu scopul de a-l transporta la un gater.

Întregul material lemnos identificat, aproximativ 2 mc, de esenţă plop şi anin, a fost indisponibilizat şi lăsat în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Turceni, totodată fiind dispusă și indisponibilizarea autoutilitarei folosite la săvârșirea infracțiunii.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se continuă cercetările pentru infracțiunea de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com