Politicienii, zid în jurul lui Boza. De ce? De frică!

Politicienii fac zid în jurul lui Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, despre care se tot vehiculează de câteva luni că va fi înlocuit din funcţie. Social-democraţii chiar au început să creadă zvonurile respective şi au încercat să afle de la ministrul Energiei, Anton Anton, dacă are ceva planuri de schimbări de directori la Complexul Energetic Oltenia. Există două variante de care se tem pesediştii, când iau în calcul înlocuirea lui Boza de la şefia CEO. Prima se referă la faptul că ministrul nu cunoaşte managerii companiilor deţinute de minister şi ar dori să îşi pună oamenii săi, a doua că nu cunoaşte domeniul şi ar putea fi influenţat să vină cu schimbări de manageri la anumite companii, cum este şi cazul Complexului Energetic Oltenia.

S-au asigurat că nu „umblă” la Boza

„Ministrul Anton Anton cunoştea situaţia, cunoştea care sunt problemele Complexului Energetic Oltenia. Vrea să vină la Complexul Energetic Oltenia să vadă care este situaţia în teren. Ştie problemele cu care se confruntă Complexul şi atunci noi când i-am solicitat sprijinul în legislativ va avea nevoie de sprijinul nostru. Nu s-a pus problema schimbărilor la CEO. E o echipă care a dovedit că poate, a performat. Acum să schimbi ceva care e bun nu se justifică”, a spus Mihai Weber, deputat de Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com