O tânără a falsificat semnătura mamei sale pentru a încheia un contract cu o firmă de telefonie. Bătrâna a denunţat-o la poliţie.

La data de 21 februarie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de o femeie de 60 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fiica sa de 35 de ani, a folosit o fotocopie a cărții sale de identitate și i-a falsificat semnătura, încheind un contract pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă.

Ulterior, femeia a fost informată de către reprezentanții operatorului de telefonie mobilă, despre faptul că figurează cu o datorie de 3.000 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. (IPJ Gorj)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com