Nu e păcăleală! Adio salarii majorate de la 1 aprilie la CEO

Din păcate, minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia nu vor beneficia de niciun fel de creșteri de salarii de luna aceasta. În mod normal, potrivit Contractului Colectiv de Muncă semnat între sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia, anual au loc negocieri pentru creșteri de salarii.

Discuțiile se purtau în luna martie. Era întocmit un Act Adițional care era depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. În cele din urmă, documentul cu posibilele creșteri de lefuri intra în vigoare de la 1 aprilie. Nu este cazul anul acesta, pentru că negocierile încă nu au început. Este de așteptat ca negocierile să fie demarate imediat ce va fi primit împrumutul pentru plata certificatelor de CO2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com